Deși vremea nu arăta deloc promițător, azi-dimineață ne-am strâns vreo 50 de oameni la Catedrală. Ne-am întălnit cu Dan Cărămidariu, ne-a povestit despre Catedrala ctitorită de Regele Mihai și am plecat mai departe. Am trecut și pe Corso – până la jumătate pe partea pe care se plimbau domnii, a doua jumătate pe partea pe care se plimbau servitoarele și soldații.
Deși știam de anul trecut, am fost uimit din nou aflând că majoritatea palatelor din Centru (Dauerbach, Lloyd, Weiss, Széchenyi, Hilt-Vogel, Löffler, Merbl, Neuhausz) au fost construite în aproximativ doi ani fiecare. Actualul Hotel Timișoara (unul din sponsori) a fost hotel și în acea perioadă și avea chiar și lift panoramic.
Din fața Operei am plecat pe strada Alba Iulia spre Piața Libertății, unde nu ne-am oprit deloc pentru că începuse să plouă destul de tare. Ne-am refugiat la următoarea oprire de pe traseu – Muzeul Memorialul Revoluției. Am fost întâmpinați de domnul Orban, un veteran al Revoluției care ne-a povestit ce a trăit el în acele zile. Am vizionat apoi un film extrem de emoționant despre revoluție. Muzeul constă din două săli cu fotografii și diverse amintiri de la Revoluție. În încheiere domnul Orban ne-a spus că taxa de intrare la muzeu este ”să ne aducem prietenii, să vadă și ei. Ca să nu se uite.”
Cât am stat noi în muzeu s-a oprit și ploaia. Am plecat mai departe spre Piața Unirii unde am revăzut cladirile de acolo: Biserica Sârbească, Domul Catolic, Palatul Baroc. Ne-am urmat drumul pe lângă Tribunal (fostul Palat Dicasterial) și am ajuns la Bastion. Cu ocazia asta am văzut și eu curtea interioară renovată a Bastionului, pe care mi-am tot promis că o voi vizita, de câte ori o vedeam din mașină. Am mai aflat că, atunci când s-a demolat cetatea Timișoarei (Bastionul actual este singurul rămas din cele șapte care au existat) au fost recuperate 14 milioane de cărămizi care au fost folosite pentru alte clădiri, alte 7 milioane de cărămizi fiind scoase la licitație.
Read the rest of this entry…














