Phoenix Armory – Handmade silver jewelry and more » Blog Archive

Voi încerca să vă povestesc ce şi cum s-a întâmplat ieri prin #timisoaranoastra; deşi eu nu prea scriu despre altceva decât despre bijuteriile mele, sper să iasă bine.

Acum vreo trei săptămâni am fost invitat de Cristina (în numele echipei din care mai făceau parte Nebuloasa şi Dani) să redescopăr Timişoara. Mi-a plăcut ideea evenimentului de la început. Faptul că s-au lansat invitaţiile cu atâta vreme înainte mi-a sugerat că evenimentul a fost organizat cu grijă. Nu am fost dezamăgit din nici un punct de vedere. Am fost “împins” să merg şi de curiozitatea mea naturală de a şti cât mai multe despre orice. Am aflat multe detalii despre diverse locuri din oraş. Probabil că multe din ele nu mi le voi aminti, dar sigur vor reveni la suprafaţă când voi mai trece prin locurile vizitate.

Ne-am adunat vreo 40-50 de oameni, blogeri din Timişoara, Sibiu, Alba Iulia, Cluj, Bucureşti, unde altundeva decât în centrul oraşului, în faţa Catedralei. Ghidul nostru părea un om foarte bine pregătit, volubil şi sigur pe el; aparenţele nu au înşelat. S-a dovedit a fi o enciclopedie de fapte despre Timişoara. Ni s-au povestit tot felul de detalii legate de Catedrală. Cel mai interesant lucru a fost acela că întreaga structură a Catedralei se sprijină pe câteva zeci de stâlpi lungi de lemn, ca să o stabilizeze pe terenul mlăştinos.

Am vizitat apoi Piaţa Victoriei. Toate clădirile din centru sunt foste palate ale unor industriaşi germani. Toate au fost construite aproximativ simultan într-o scurtă perioadă de timp, imediat după 1900. Admirabil, aş zice eu, având în vedere că în ziua de azi durează ani de zile peticirea unor gropi în asfalt. Am aflat apoi cu surprindere că Opera a ars de două ori şi că faţada actuală, de marmură, este pusă peste urmele celui de-al doilea incendiu. Tipic românesc, aş zice eu Cu ocazia intrării în Operă mi-am amintit cu un pic de jenă că pot să număr pe degete de câte ori am fost la o piesă de teatru. O altă clădire interesantă este cea a Muzeului Banatului, care, deşi afişul de deasupra intrării pretinde că este cea mai veche clădire din oraş a fost distrusă şi reconstruită de câteva ori bune.

Am ajuns apoi la cea mai veche clădire din oraş (“pe bune” de data asta), anume Spitalul Militar. Cu ocazia asta am aflat şi că a existat o perioadă în care Timişoara număra vreo 15-20.000 de militari încartiruiţi permanent şi doar vreo 5.000 de civili. Explică dimensiunea impresionantă a Spitalului.

Am ajuns apoi în Piaţa Unirii. Pentru că era ora 12:00, Dan, ghidul nostru, a fost pus în dificultate pentru câteva minute de clopotele Domului Catolic. Totuşi, am aflat câteva lucruri interesante şi despre cladirile din Piaţă. Anume că, de exemplu, turlele Domului Catolic sunt intenţionat mai joase decât ar dicta principiile arhitecturii pentru a nu putea fi folosite ca orientare de către artileria turcească a acelor vremuri. Sau că biserica sârbească din piaţă a fost făcută iniţial fără turle pentru că stăpânirea vremii nu a permis acest lucru. Sau că pe una din pietrele cubice din Piaţă se poate vedea planul general al oraşului. Am fost încântat să aflu că mobilierul din farmacia din Piaţă (aceea mică, aflată pe colţ, aproape de Eclipse), pe care îl observasem şi admirasem şi cu alte ocazii, este cel original, având peste o sută de ani. Am vizitat apoi, destul de “în fugă”, colecţia Corneliu Baba din Palatul Baroc (Muzeul de Artă).
Tot în Piaţă am primit mâncarea oferită de unul din sponsori (KFC).

Am plecat apoi către “Poşta Mare”. Am fost plăcut surprins să aflu că acea clădire a fost sediul “Poştei” de când a fost costruită – mai întâi Poşta Regală Austro-Ungară, apoi Poşta Regală Română – spre deosebire de clădirea Rectoratului Politehnicii, de exemplu, care a fost la un moment dat bursă de cereale. Tot la Poşta Mare (dar vizavi de Universitatea de Medicină) am descoperit primul palat din Timişoara al unor industriaşi români. Din cauza acestui fapt palatul are două basoreliefuri reprezentând ţărani români în port naţional. Mergând mai departe spre Piaţa Traian ni s-a atras atenţia asupra numeroaselor porţi masive din lemn combinat cu fier forjat. Se pare că undeva pe la 1900 exista în Timişoara un artizan maghiar care era faimos şi căutat în tot Imperiul Austro-Ungar pentru aceste porţi. Am aflat şi de ce biserica din apropierea pieţei Traian se numeşte Milennium – a fost construită pentru a sărbători o mie de ani de când maghiarii s-au stabilit în Câmpia Panonică.

Ajunşi în Piaţa Traian am avut surpriza de a fi aşteptaţi de un tramvai “clasic”, de producţie românească, frumos recondiţionat. M-a încercat puţină nostalgie la vederea lui, având în vedere că nu m-am mai “dat” cu aşa ceva de vreo 10 ani. Am fost plimbaţi cu tramvaiul prin Piaţa Libertăţii. Am aflat că pe clădirea Primăriei Vechi (actualmente sediu al Facultăţii de Muzică) există o inscripţie (pe care, la fel ca atâtea alte detalii arhitectonice, nu am observat-o până acum) arabă care certifică faptul că pe la anul 1700 acolo a fost construită o… baie turcească. Am aflat de ce Piaţa 700 se numeşte aşa – a fost construită în 1969 (cred) pentru a marca împlinirea a 700 de ani de atestare documentară a oraşului. Am trecut apoi pe lângă Spitalul de Copii “Louis Ţurcanu”, construit de către un industriaş german, din banii lui proprii. Foarte frumos gest. Păcat că industriaşii din ziua de azi nu au asemenea impulsuri. Trecând prin faţa Catedralei am aflat că pe locul Parcului Central s-a aflat cimitirul unde au fost îngropaţi toţii morţii de ciumă la marea epidemie din 1736-1737 (cam o treime din populaţia oraşului). Am coborât din tramvai în Piaţa Bălcescu. Păcat că nu era seară, biserica de acolo arată absolut fenomenal luminată.

Am făcut apoi o pauză scurtă la Scârţ (loc lejer). Mai auzisem despre acest loc, dar a fost prima oară când l-am văzut. Foarte probabil voi mai reveni, au o limonadă absolut delicioasă. Am vizitat apoi Piaţa Maria – în spatele statuii care dă numele pieţei se află fosta locuinţă personală a industriaşului care a finanţat construirea spitalului de copii.

Plimbarea s-a încheiat la Porto Arte cum altfel decât la o “nefi”.

Mulţumesc cu această ocazie organizatorilor (Dani, Nebu, Creaţa), ghidului nostru şi sponsorilor: BlogDeTurism, Hotel Timişoara, Blue Air, Porsche Timişoara, KFC, Trabucuri.com şi StartUpDays. A fost foarte fain

8 Responses to “Prin Timişoara mea”

Dan Caramidariu says:

August 8, 2010 at 7:14 pm

Multumesc mult pentru aprecieri.

Reply
- Phoenix says:
  
  August 8, 2010 at 8:20 pm
  
  Îmi face mare plăcere să laud un om care îţi face treaba bine şi cu dăruire.
  
  Reply